Testul Bechdel, cunoscut şi ca testul Bechdel-Wallace (pentru că a fost iniţiat de caricaturista Alison Bechdel pornind de la sugestiile prietenei sale, actriţa Liz Wallace, în anii ’80) verifică reprezentarea femeilor într-un film, dar şi în teatru sau literatură. Poate că condiţiile ca un film să treacă acest test – anume să existe cel puţin două personaje feminine identificate prin nume, să aibă un dialog la un moment dat în care să nu vorbească despre bărbaţi – par stupide. Dar dacă încercăm să aplicăm acest test, multe filme îl pică. Despre reprezentarea femeilor în cinematografia românească a fost vorba la Scena şi ecranul. Invitate au fost Flavia Dima şi Iulia Necşulescu.
Flavia Dima: ”Atâta timp cât femeile au încă aceste bariere vizibile și invizibile de a accede în industria filmului sigur se vor orienta spre forma mai artizanale de cinema”.
Iulia Necșulescu: ”Din punct de vedere academic, ce urmărește critica de film feministă nu este să găsească un test sau o formulă unică de reprezentare, pentru că acest lucru nu este posibil”.
