Viorel Ilișoi, cunoscut pentru reportajele sale tulburătoare, revine în atenția cititorilor cu o carte-document, publicată, în regie proprie, la editura GRI. Volumul Șapte zile cu Cezar Ivănescu, apărut la aproape 17 ani de la moartea poetului, surprinde nu doar o întâlnire memorabilă, ci și spiritul rebel, strălucitor și greu de prins în tipare al unuia dintre cei mai enigmatici poeți români.
Într-un dialog cu Anca Mateescu pentru Revista Literară Radio, Viorel Ilișoi dezvăluie cum a luat naștere această carte, într-un context ce pare desprins dintr-o piesă absurdă, și cum a fost nevoie de ani de așteptare, muncă și noroc, pentru ca ea să vadă, în sfârșit, lumina tiparului.
Totul a început de la un refuz și o sticlă de alcool. Viorel Ilișoi, atunci redactor la revista Timpul din Iași, avea programat un interviu în București, cu poetul Traian T. Coșovei. Numai că poetul n-a mai ajuns la întâlnire – a plecat la băut. În criză de timp și hotărât să nu se întoarcă “cu traista goală” la redacție, Ilișoi a scos din agendă numărul lui Cezar Ivănescu și l-a sunat de la un telefon public. Poetul i-a răspuns simplu: “Vino încoace!”
De aici începe o poveste fascinantă despre întâmplare, pasiune, disciplină și amânări. Ce a urmat a fost mai mult decât un interviu: „Am stat, am înregistrat în continuu, de dimineața până seara”, povestește Viorel Ilișoi.
„Simți o lovitură de pumn moale în inimă, când îi citești poezia.” Așa descrie Viorel Ilișoi întâlnirea sa din adolescență cu poezia lui Cezar Ivănescu. Acesta a fost începutul unei fascinații care l-a condus, în 1997, la realizarea unui interviu-maraton, desfășurat pe parcursul a șapte zile, și structurat asemenea Facerii lumii: „Ziua întâi, ziua a doua… dimineața, seara, la amiază, când a fost înregistrat.”
Cezar Ivănescu era, deja, o figură legendară, controversată și greu de cuprins într-un singur portret.
„E o fiară greu de îmblânzit. Nu-i bine să îl îmblânzești, că frumusețea lui stă uneori și în această agresivitate, pe care el o numește, de fapt, un răspuns la agresivitatea exterioră. Răspundea agresiv la agresivitate și răspundea cu o bunătate nemărginită la orice gest cald pe care îl primea.”
După ce interviul a fost transcris și pregătit pentru tipar, Ivănescu a decis, brusc, să amâne publicarea. “ Îl vei tipări după moartea mea!‘’ – i-a spus lui Viorel Ilișoi. Publicase cartea despre Marin Preda și cea despre Nicolae Labiș, ambele stârniseră controverse puternice, și s-a temut de alte atacuri și reacții ostile. Cartea a rămas ani de zile pierdută, uitată pe o dischetă demagnetizată. Salvarea a venit din partea Clarei Aruștei, fiica adoptivă a lui Cezar Ivănescu, care găsit fișierul cu interviul.
Șapte zile cu Cezar Ivănescu nu este o simplă transcriere a interviului, cu întrebări și răspunsuri. Viorel Ilișoi a reconfigurat materialul brut, a mutat secvențe, a structurat totul într-un volum coerent.
„Vorbeam cu un poet foarte voluntar, fugea de la subiect. O dată, de două, trei ori l-am chemat la subiect, dar, când vedeam că o ia pe arătură, îl lăsam pentru că el umbla pe arături, cu o grație nemărginită.”
