Borșul de miel cu hasmațuchi și trei feluri de pască erau nelipsite din meniu.
„Punea în borșul de Paște o tocătură de frunze de hasmatsuchi – o plantă sălbatică, ce crește pe lângă apă, cu frunzele asemănătoare cu cele ale pătrunjelului și cu un gust deosebit, care amintește de anason. Făcea și sărmăluțe din carne de miel, mici cât nucile.
Cât despre cozonac, îl desfăceam cu mâna, asta era plăcerea. Era ca o mătase fuiorul acela de cozonac. Erau trei modele de pască pe care le-am mâncat acolo în casă. Una era pasca clasică, de brânză, dulce și cu stafide înăuntru, a doua era pasca cu smântână, iar pasca cu ciocolată era încununarea mesei.”
Arhitectă de profesie, în prezent nonagenară, Irina Patrulius a fost botezată de Sanda Marin, care era o bună prietenă a mamei sale. O vizita deseori, atât la casa din București, cât și la ferma din Băneasa.
„Nașa mea avea o fermă lângă oraș și se ocupa personal de tot ce se cultiva acolo. O bucățică de vie, o grădină de legume, o mică livadă, flori, o alee cu stânjenei care ducea de la poartă până la casă. Totul era aranjat frumos. Avea și găini și o văcuță, pe nume Steluța. La fermă îmi plăcea să merg cu faetonul, la care era înhămat un singur cal. După război, faetonul a dispărut, nu l-a mai văzut nimeni. Nu știm ce s-a întâmplat. Apoi a fost luată și ferma, casele au fost naționalizate.”
Sanda Marin i-a fost mamă spirituală și model de viață.
„Era o femeie foarte cultivată. Mergea la concerte, cânta la pian, vorbea mai multe limbi străine. Conducea mașina, ceea ce era rar în perioada anilor 30, mergea pe bicicletă, juca tenis (avea teren de tenis la fermă). Era subțirică, avea o siluetă impecabilă și era întotdeauna cochetă.”
Autoarea celei mai longevive cărți de bucate din România se născuse în anul 1900 într-o familie de intelectuali ieșeni. A ales să semneze cu un pseudonim, Sanda Marin, numele său adevărat fiind Cecilia Maria Simionescu, mai târziu Zapan, după căsătorie.
„S-a ascuns sub pseudonimul Sanda Marin pentru că volumul urma să fie publicat de Editura Cartea Românească, unde tatăl ei era director. Ea, care nu mai scrisese altceva înainte, s-a temut să nu-și facă tatăl de râs. A fost surprinsă apoi de succesul pe care l-a avut cartea, fără publicitate. Cartea s-a vândut singură, din gospodină în gospodină, pentru că era nevoie de așa ceva. Nu e familie fără Sanda Marin în casă. Când a fost lansată de Humanitas ediția integrală, Andrei Pleșu spunea că, în copilărie, credea că «sandamarinul» este un substantiv comun, care desemnează o ustensilă cu care poți găti orice.”
Realizator: Dana Pitrop
