Atunci când argentinianul Jorge Mario Bergoglio a fost ales Papă, a ales să poarte numele de Francisc – un gest simbolic, un omagiu adus Sfântului Francisc de Assisi, „un sfânt al păcii, al simplității și al purității”, un sfânt „universal”, un sfânt al „unui creștinism transconfesional”.
Dar cine a fost, de fapt, Francisc de Assisi?
Orașul vorbește cu filozoful Horia-Roman Patapievici despre figura aparte a Sfântului Francisc de Assisi, un personaj istoric ce continuă să fascineze și în zilele noastre. Discuția pornește de la apariția, la Editura Humanitas, a volumului Patericul Franciscan. I Fioretti di San Francesco, tradus de Ștefana Acatrinei și însoțit de o prefață semnată chiar de Horia-Roman Patapievici. Interviul explorează personalitatea magnetică a acestui sfânt al iubirii, al naturii și al blândeții, care transcende granițele confesionale și istorice. Cine a fost, așadar, acest sfânt care a marcat nu doar lumea religioasă, ci întreaga cultură occidentală?
„Francisc e un sfânt foarte special… dar în același timp extrem de tradițional”, spune Horia-Roman Patapievici.
Provenit dintr-o familie burgheză, cu o mamă „provençală” și o cultură impregnată de poezia trubadurilor, Francisc a transformat în mod profund felul în care omul se raportează la Dumnezeu, la natură și la semeni.
„Este un sfânt care a dat cuvântului «urmare a lui Hristos», cu sensul de «imitare a lui Hristos», un conținut de o prospețime, de o vivacitate, de o putere de transmitere emoțională, care este cu adevărat extraordinară.”
Francisc nu doar predica, ci trăia radical ceea ce învăța. Devenise un „franțuzit”, cânta în franceză, mergea prin păduri și orașe, iar bucuria lui era molipsitoare chiar și pentru cei care nu credeau.
„A adus un suflu de prospețime și frumusețe în interiorul acestei tradiții riguroase a călugărilor.”
El trăia Evanghelia literalmente: când tatăl său i-a reproșat că a luat din bunurile familiei pentru a ajuta Biserica, Francisc s-a dezbrăcat complet și a rămas „așa cum l-a făcut Dumnezeu”, dedicându-se pe deplin sărăciei și slujirii.
„Este singurul sfânt care a îndrăznit să predice păsărelelor. Este singurul sfânt care, ca să urmeze sfatul, chemarea lui Hristos, pe care a auzit-o într-o rugăciune, s-a dus la tatăl său în magazin, a luat câteva suluri, le-a vândut în piațăpublică, a făcut rost de bani și cu ei s-a dedicat reparării Bisericii lui Hristos. Pentru că asta primise în vis. (…) Este un sfânt care merge direct la inimă.”
Francisc nu este doar un sfânt catolic, ci unul „transconfesional” – în el se recunosc protestanții, ortodocșii și catolicii deopotrivă. Această universalitate derivă dintr-o iubire radicală și vie, exprimată prin fapte, nu prin dogmă.
Un punct central al discuției este reflecția asupra iubirii – legătura pe care Horia-Roman Patapievici o face între figura lui Francisc și absența cuvântului „agape” în limbile europene. Francisc devine astfel nu doar un sfânt, ci o expresie vie a unui verb inexistent, dar trăit cu toată ființa.
„Ne-a învățat să iubim lumea în Dumnezeu, ne-a învățat să îl privim pe aproapele cu îndurarea, milostenia, atenția fațăde vulnerabilitate, înminunarea față de miracolul vieții lui, al aproapelui, care corespunde miracolului splendorii faptului de a fi viu.”
Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.
