Spațiul Românesc din perioada 1847–1848 nu a traversat doar un prag istoric plin de frământări politice și sociale, ci și un moment de efervescență culturală care a contribuit esențial la articularea identității moderne a românilor. În paralel cu mișcările revoluționare și cu afirmarea noilor idei liberale și naționale, sfera culturală a cunoscut o deschidere fără precedent către influențele europene, în special cele venite dinspre Occident. Teatrul, presa, literatura și muzica au devenit mijloace privilegiate de educare, mobilizare și consolidare a unei conștiințe colective.
În acest peisaj, muzica ocupa un loc special, nu doar ca formă de divertisment aristocratic sau burghez, ci și ca vehicul al modernității și al sensibilității naționale. Pe fundalul acestui avânt, un eveniment de excepție s-a petrecut în anul 1847: turneul în spațiul românesc al lui Johann Strauss-fiul, celebrul compozitor și dirijor vienez, supranumit ulterior „Regele Valsului”.
Franz Mez, autorul cărții „O călătorie spre Orient, Johann Strauss și concertele sale în Banat, Transilvania și Țara Românească” povestește mai multe despre cum a fost primit muzicianul in spațiul românesc și ce a insemnat venirea lui pentru publicul din acea vreme, intr-un interviu realizat de Roxana Morar.
