Festivalul Filmului European, care se desfășoară la București și în țară 1 iunie, a avut-o invitată zilele acestea pe cineasta portugheză Margarida Cardoso.
Au fost proiectate două dintre filmele ei, din perioade diferite, ”Yvone Kane” (2014) și ”Banzo” (2024). Cu o grijă deosebită față de detalii, Cardoso construiește, aproape exclusiv din imagini – dialogurile sunt mai degrabă concise – drame contemporane care au rădăcini în istoricul colonial al Portugaliei. În „Banzo” se opreşte asupra morţilor misterioase ale sclavilor de culoare aduşi din Mozambic să lucreze în plantaţiile de cacao de pe o insulă (teritoriu numit Boa Esperança). Filmul îl are în centru pe Afonso, medicul unei plantații, însărcinat să trateze robii care suferă de o boală misterioasă ce îi pune la pământ. ”Banzo” sau “nostalgia sclavilor” este dorul fatal de casă.
În ”Yvone Kane”, Cardoso folosește ca pretext figura unei eroine revoluționare dintr-o țară africană, Yvone Kane, pentru a vorbi despre drame personale: pierderea unui copil, boala nevindecabilă, sfârșitul iminent, dificultatea dialogului. În plus, este şi o frumoasă lecţie despre cum să construieşti naraţiune în jurul unei absenţe. Margarida Cardoso a fost invitata Elenei Vlădăreanu la Scena și ecranul. A tradus Maria Cernătescu.
Margarida Cardoso: ”Portughezii au încă această imagine deste ei, cum că ei au fost un pic mai drăguți decât alte puteri, nu atît de duri ca francezii sau englezii.”
