Întotdeauna îmi place să văd partea plină a paharului. Încă de când am citit cartea ”Filmul, mon amour” a criticului Călin Căliman, m-am ghidat mereu după ideea că orice film are și aspecte pozitive. De cele mai multe ori prefer să mă concentrez pe acelea, pentru că ador cinematografia de orice fel și susțin eforturile echipelor creative, mai ales când au finanțat producția din surse proprii. Dar ce nu voi încuraja niciodată este plagiarismul.
Multe filme sunt construite după o structură ce garantează succesul, una probată ani la rând. Însă de la a urmări o rețetă și până la a copia un produs deja existent care a fost extrem de îndrăgit la vremea lui există o cale lungă. Am putut aprecia comedii românești recente, comerciale, precum Candidatul perfect, Zăpadă, Ceai și Dragoste III: …și Noroc sau chiar Buzz House: The Movie 2 pentru că adaugă elemente din politica, istoria și, respectiv, folclorul autohton. Tot ce aduce Sirenele: Secretul medalionului în plus față de original este un ordin malefic ce vânează sirene, unul la fel de clișeic și cu nicio rădăcină în mitologia locală – altfel am fi putut justifica cumva alegerea subiectului.
Deci, acest film fantastic pentru toată familia reprezintă o copie ieftină și fără substanță, una care nu poate fi încadrată nici măcar la nivelul de „omagiu”, pentru că acest lucru nu a fost asumat public de către realizatori. Mă îndoiesc că se pune problema de plătire a drepturilor de autor, în ciuda faptului că se putea anticipa că trilogia Andrei Gogan va avea încasări uriașe datorită fanilor loiali.
Lăsând deoparte problemele de etică trecute cu vederea de youtuberii care îi fac acum publicitate pozitivă, Sirenele: Secretul medalionului nu excelează nici dacă excludem scenariul plagiat. Din punct de vedere tehnic, se prezintă mult mai acceptabil decât serialul de pe Youtube, care a fost literalmente o glumă la adresa cinematografiei, cu greșeli amatoricești precum green screen-ul uitat în cadru, actorie robotică și incoerență narativă.
Dar și aici există întrebări. Cât de mult continuă filmul acea serie, rămasă într-un mare cliffhanger? Anumite aspecte precum transformarea lor în sirene, apariția medalioanelor și faptul că Ricky (Iulian Lemnaru) le cunoaște secretul nu sunt explicate, ceea ce înseamnă că justificarea trebuie preluată din serial. Totuși, pare să se șteargă cu buretele vechea interacțiune cu Ordinul Vânătorilor de Sirene, dar și cea cu mamele fetelor și cea de-a patra sirenă. Așadar, ce ar trebui luat din povestea inițială și ce ar trebui ignorat?
Unul dintre argumentele principale în favoarea producției este că se încadrează la „filme pentru copii”. Nu sunt de acord cu validitatea acestuia. Copiii au mai puțină experiență de viață, dar nu sunt proști. Cunosc mulți dintre ei care se enervau când Clubul lui Mickey Mouse îi întreba unde se află un anumit personaj, deși era absolut evident. Așa vor fi derutați și acum când vor auzi gândurile Selenei sau când ea va afirma lucruri complet evidente precum „trebuie să mă ascund” – nimeni vreodată nu va spune asta cu voce tare într-o situație de criză. Tautologiile au devenit regulă în acest film. Ceea ce nu se poate juca realist trebuie dublat cu replici. Cele trei „actrițe principale” Andra Gogan, Daria Meluță și Maria Dinu joacă mai bine decât în 2020, dar sunt departe de a fi credibile în gesturi, mimică și dialoguri.
De multe ori, muzica extrem de dramatică în momente ce nu par veridice la nivel narativ pare o alegere ironică, de parcă cineva s-a luat prea în serios. Una dintre aceste scene este cea în care un personaj cade dintr-o barcă și, chiar dacă nu s-a lovit la cap sau oriunde altundeva, imediat cum atinge apa își pierde cunoștința și trebuie salvat de sirena Selena. Alta ar fi cea în care Ordinul intră în școală ca la el acasă și nu există nicio autoritate prezentă să le ceară vânătorilor socoteală pentru comportamentul total deplasat.
La nivel de regie și imagine lucrurile stau decent, deși anumite cadre sunt din nou copiate unu la unu cu cele din H2O. Filmul este plăcut vizual, iar estetica lui poate fi chiar considerată un plus, așa cum este și mesajul anti-bullying transmis. Totuși, cel mai mare avantaj de care se bucură este interpretarea unor actori profesioniști precum Anca Sigartău, Constantin Cotimanis și Ștefan Iancu, care legitimizează producția.
În concluzie, Sirenele: Secretul medalionului este de apreciat ca produs al unei ambiții personale neclintite, dar sunt sigură că aceste resurse financiare și această determinare ar fi putut fi direcționate către un alt fel de producție. Nu una ce împlinește un vis din copilărie, acela de a apărea într-un film Disney. Ci una cu o idee originală, care chiar ar purta semnătura personală a Andrei Gogan și ar putea forma într-un mod pozitiv milioanele de fani.
