Odată cu începutul Festivalul de Film de la Cannes, reapar pe rețelele sociale videoclipuri cu aplauzele prelungite de la premierele din Palais, spre iritarea unor internauți. Eddington nu face excepție, iar jurnaliștii de la Deadline au pornit cronometrul la auzul ropotului de aplauze și l-au oprit aproape de minutul șapte. Reacția de la finalul proiecției este, însă, mai degrabă o formalitate decât un certificat al calității filmului, The Hollywood Reporter raportând că în timp ce Joaquin Phoenix era cu ochii în lacrimi de emoție în timpul aplauzelor, numeroși spectatori de la balcon au părăsit rapid sala în tăcere.
Ari Aster, cunoscut pentru thrillere sale psihologice/horror precum Hereditary și Midsommar, se află pentru prima dată în competiția oficială de la Cannes, venind cu o distribuție de top: Joaquin Phoenix, Pedro Pascal, Emma Stone și Austin Butler. Premisa acestui western pare și ea captivantă, anunțând o confruntare între un șerif dintr-un mic orășel din New Mexico și primarul său, pe fundalul pandemiei din mai 2020.
Reacțiile criticilor sunt amestecate. David Rooney de la The Hollywood Reporter descrie filmul drept „un western modern străbătut de umor negru”, dar „nici suficient de tensionat, nici suficient de amuzant pentru a funcționa într-o direcția sau alta” și concluzionând că reprezintă „o corvoadă obositoare și distantă.” Peter Bradshaw de la The Guardian consideră că „Ari Aster alunecă acum, îngrijorător, pe o pantă descendentă cu acest film derutant de plictisitor; o satiră laborioasă și ciudat de autosuficientă,” ce transformă teme precum carantina, teoriile conspirației, mișcarea Black Lives Matter sau privilegiul alb „într-un platou fără sare și piper.”
Pe de altă parte, Damon Wise de la Deadline laudă îndrăzneala filmului, care „lansează un atac puternic la adresa culturii MAGA” (Make America Great Again – curentul pornit de președintele Donald Trump) și este „impregnat de un umor politic negru”. Wise apreciază și transcenderea neașteptată a genului, adăugând că „Eddington va polariza publicul prin amestecul său ambițios de genuri, acesta trecând de la un tip de western blând la un neo-noir sângeros, cu o parte de mijloc ce amintește de western-urile stilizate ale regizorului american John Dahl din anii ’90.” Brian Tallerico scrie pentru Roger Ebert că filmul reprezintă „o provocare voit lipsită de substanță”, cu scopul de a polariza publicul: „Nu e doar despre diviziunile din 2020; filmul e conceput să dividă și în 2025. Din acest punct de vedere, chiar dacă îl urăști, într-un fel și-a îndeplinit scopul.”
La finalul proiecției, Aster a declarat zâmbind: „Nu știu ce părere aveți… Vă mulțumesc că sunteți aici. Mă simt extrem de privilegiat. Este un vis devenit realitate. Vă mulțumesc din suflet că m-ați primit. Și… nu știu – scuze?”
Sursă foto: Hepta
