Despre ceea ce a mai rămas din bogatul patrimoniu sefard al României am mai avut prilejul să vorbim în ultimii ani pe lungimile de undă ale postului Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Dosar de patrimoniu”. Am depănat poveşti aproape uitate, am străbătut împreună străzile Bucureștiului sefard de altădată, am încercat să reconstituim, în măsura posibilităţilor, istoria unei comunități care astăzi abia dacă mai numără câteva zeci de persoane.
Luni, 19 mai, între orele 21.10- 22.00 vă propunem un „studiu de caz ” elocvent în ceea ce priveşte istoria de aproape 500 de ani a unei comunităţi care a lăsat până astăzi monumente de patrimoniu pe care nici extrema dreaptă și nici extrema stângă nu au apucat să le dărâme.
În opinia invitatei nostre, doamna Felicia Waldman, licențiată în limbi străine, doctor în filosofie şi coordonatore a Centrului de Studii Ebraice „Goldstein Goren“ al Universității din București, „personalitatea cea mai reprezentativă pentru a ilustra impactul evreilor sefarzi asupra societăţii româneşti este, poate, Jacques Elias. El are istoria cea mai ieșită din comun în această privință, pentru că a fost reprezentatul mai multor familii, nu numai al uneia singure. Era legat de o serie întreagă de familii de evrei al căror urmaș a fost și de la care a avut o serie întreagă de lucruri, o moștenire destul de semnificativă, la care s-au adăugat propriile lui realizări din timpul vieții. El a fost cel care a adus industria zahărului în România, el a contribuit la dezvoltarea industriei petrolului în România, a înființat o bancă, a finanțat o serie de proiecte strategice ale României.“
Despre personalitatea discretului Jacques Elias, al cărui principiu de viaţă era “Cheltuieşte mai puțin decât câștigi!”, despre cum a izbutit să devină prietenul și consilierul financiar al regelui Carol I, despre dorinţa sa de a avea „ o mică Vienă în mijlocul Bucureștiului, pe Calea Victoriei” şi despre nevoia a sprijini cu orice preţ cultura, ştiinţa şi educaţia, elemente esenţiale în înţelegerea importanţei moştenirii Elias, vom discuta în cadrul unei noi ediţii a emisiunii „Dosar de patrimoniu”. Ne vom aminti, prin urmare, din perspectiva impactului avut asupra societăţii româneşti, de un filantrop care “ nu s-a însurat niciodată, permițându-și de asemenea prea puține bucurii în viață, cel care, până la adânci bătrânețe, s-a considerat mereu ca un fel de slujbaș al averii sale, un soi de administrator. A desemnat Academia Română ca legatară universală dar n-a uitat în testament pe săracii orașului București, cărora li se distribuie în fiecare an de Crăciun și de Paști ajutoare din fondul special Elias.”, după cum nota, în 1936, în săptămânalul “Realitatea ilustrată”, jurnalistul Alex. F. Mihail.
Luni, cu începere de la ora 21.10, online şi on air, pe frecvenţele Radio România Cultural, vom vorbi, cu recunoştinţă, despre una dintre cele mai interesante figuri ale României moderne, în cadrul unei emisiuni- portret dedicată personalităţii lui Jacques Menachem Elias.
O emisiune realizată de Bogdan Vişan.
