Se pot spune multe despre Julia Ducournau și filmografia ei, dar nu și faptul că nu ar fi curajoasă sau originală. După body horror-ul Raw (2016) în care explorează canibalismul, și șocantul Titane (2021) unde sondează genul, identitatea și relația complexă dintre corpul fizic și persoana din interior, regizoarea revine cu o dramă cu elemente de SF apocaliptic și body horror. Alpha este un film dur, visceral, pe alocuri strident și excesiv, care cu siguranță va diviza publicul.
Acțiunea are loc într-un trecut recent – anii ’80-’90 – în care Franța pare devastată de un virus ce transformă oamenii în stană de piatră (o metaforă ce evocă criza de SIDA), preschimbând până și sângele lor într-un fel de nisip cărămiziu. Străzile par și ele destul de pustii, iar același nisip saharian (parcă luat din Dune) își face loc printre blocuri. Acesta este doar fundalul poveștii, care urmărește maturizarea lui Alpha (Mélissa Boros), o fată rebelă în vârstă de 13 ani. Descoperind că Alpha tocmai și-a făcut un tatuaj la o petrecere, mama ei (Golshifteh Farahani), un doctor ce tratează pacienții infectați de virus, o suspectează că s-a infectat, așa că demarează un lung șir de analize medicale. În același timp, fratele ei și unchiul lui Alpha, Amin (Tahar Rahim), un dependent de heroină, revine acasă, iar nepoata sa este forțată să împartă dormitorul cu acesta.
Spectatorii cu fobie de ace și de sânge vor fi cel mai probabil dezgustați de prim-planurile pe pielea umană ce deseori prezintă înțepături, urme însângerate de la tatuaje, dar și de marmura cel puțin bizară care acaparează corpul celor infectați. Dacă trecem, însă, peste ce se află la suprafață, putem observa că Alpha este o dramă puternică despre vicii, dar și despre modul în care sunt influențați atât cei dependenți de substanțe interzise, cât și familiile lor. Alpha și mama ei sunt complet afectate de revenirea unchiului Amin, care își duce propria lui luptă cu drogurile. Ambele au o relație ambivalentă cu acesta, în special mama care pe de o parte încearcă să îl ajute, iar pe de alta dorește să-și protejeze fiica de noul virus și de modelul negativ al fratelelui.
Problema principală a noului film al lui Ducournau este excesul. Deseori pare că zăboveşte prea mult pe un cadru dezgustător, că abordează puțin prea multe subiecte dificile – nelăsând destule spații de respiro – și că filmul putea fi mai scurt pentru a transmite mai eficient mesajele și emoțiile dorite. Pe scurt, poate fi obositor și complicat de privit, lăsând multe întrebări în minţile spectatorilor la finalul proiecției, inclusiv cele despre epidemia fictivă din poveste și despre „vântul roșu”, un fel de demon menționat în treacăt de bunica superstițioasă a lui Alpha, care își face apariția – cel puțin vizual – pe la sfârșit.
Jocul actorilor este, însă, cu adevărat extraordinar. Mélissa Boros oferă o prestație foarte puternică într-un rol dificil: Alpha se află la începutul pubertății, își explorează sexualitatea și încearcă să gestioneze atât problemele pe care le are cu colegele de la școală, cât și relația cu unchiul său problematic. Privirile ei au o greutate care apasă și transmit mai multă emoție decât orice cuvânt, aceasta parcă fiind deseori pe punctul de a exploda. Tahar Rahim, dependentul de heroină, este extrem de credibil, nu numai prin fizicul său slăbit, dar și prin modul în care ezită, se mișcă, gesticulează și vorbește. Golshifteh Farahani reușește și ea să creeze un personaj solid, parcă unicul rațional din întreaga poveste, mereu încercând cu disperare să salveze pe toată lumea.
Există destule motive pentru care Alpha poate să alieneze publicul, dar și pentru care să-l cucerească. Deși este un film polarizant, cu elemente de body horror care pot dezgusta spectatorii, Julia Ducournau atinge un subiect extrem de sensibil – cel al adicției și al efectului pe care îl are asupra familiei dependentului. Cei trei actori principali oferă interpretări fantastice și ajută la conturarea unei povești cu adevărat memorabile. Rămâne de văzut dacă juriul prezidat de Juliette Binoche va aprecia noul titlu al lui Ducournau sau nu.
Sursă foto: Mandarin & Compagnie Kallouche Cinema Frakas Productions France 3 Cinema
