Regizorul Sven Unterwaldt Jr. a revenit la cârma unei noi producții cinematografice marca Școala animalelor magice după succesul avut cu partea a doua. O adaptare a cărților scrise de Margit Auer, seria descrie aventurile unor elevi de la o școală specială și ale companionilor lor fermecați, concentrându-se de fiecare dată pe alți doi protagoniști. De data aceasta trece Helene (Emilia Pieske) în lumina reflectoarelor, alături de Silas Sawatzki (Luis Vorbach), prietenul cel mai bun al lui Jo (Loris Sichrovsky), apărut de nicăieri.
Dacă Helene obișnuia să fie o „fată rea” tipică ce ordonă altor fete să îi care poșetuța – mai exact Annei Lena (Lilith Julie Johna) – evenimentele din filmul anterior au determinat-o să își revizuiască comportamentul. Încă se îmbracă doar în haine de firmă roz și încă umblă cu cele două prietene irelevante și complet nedezvoltate ca personaje, dar acum roata s-a întors și ea este cea vulnerabilă, care trebuie să învețe să se respecte mai mult. Fiindcă părinții ei sunt în pragul falimentului, Helene este nevoită să găsească o cale de a face bani pentru a nu se muta din oraș, așa că încearcă să devină influencer. Însă managerul ei pare că nu are niciodată timp să o ghideze. În toată încurcătura asta își primește și animalul magic, venit tocmai de la Paris: Karajan, un motan pretențios ce trăiește doar în lux – sau așa ar vrea ca lumea să creadă.
De cealaltă parte îl avem pe Silas, cu un background conturat în grabă. Pare să fie un prieten vechi al lui Jo, misterios de absent din celelalte filme având în vedere cât de apropiați sunt. Pasionat în copilărie de dinozauri, el își ascunde acum hobby-urile de „tocilar” pentru că vrea să pară dur. Se îndrăgostește de Helene și ar face orice ca să o câștige, chiar și să fure bani de la niște copii pentru a-și cumpăra un tricou Maja Malakara, firma preferată a fetei. Companionul lui fermecat ajunge repede: Crocodilul Rick care vrea să pară fioros și să fie un prieten de gașcă, dar de fapt e blând și neîndemânatic.
CGI-ul animalelor devine tot mai calitativ cu fiecare film, iar inconsistența narativă cauzată de apariția ciudată a unor personaje este compensată de mențiunile comice ale spectacolului „feminist” despre eroina Adelheid, din al doilea capitol al poveștii. În acest episod, însă, elevii pregătesc un nou număr artistic: de data asta un moment de muzică și dans organizat de Ida (Emilia Maier) cu ocazia Zilei Pădurii. Dar Helene are alte planuri, fiindcă Maja Malakara va avea o prezentare de modă la muzeul de istorie din oraș și asta e șansa ei să câștige urmăritori. Lucru ce nu se va întâmpla decât dacă își convinge colegii să anuleze evenimentul dedicat naturii. Fiindcă fiecare încearcă să își urmărească propriul interes, respectând totuși și interesul colectiv, situația se complică până atinge apogeul.
Însă, la fel ca în filmul precedent, chiar dacă știm că totul se va termina cu bine, nu putem anticipa cum se vor rezolva toate conflictele. Iar acesta este unul dintre atuurile principale ale seriei. În final, chiar și personajele mai puțin relevante ajung să evolueze și să își depășească anumite blocaje, frici sau valori superficiale. Scenariștii Sven Unterwaldt Jr., Thorsten Näter, Viola Schmidt, Barbara Te Kock și Ursula Gruber fac o treabă foarte bună în a găsi un deznodământ care să lege toate firele narative principale și secundare cum nu te-ai aștepta și să ofere o lecție tuturor copiilor care privesc. O lecție despre importanța artei, a solidarității, a adevărului, a vulnerabilității, a iubirii, a respectului de sine, a naturii și a activismului.
