Regizorul Camille Delamarre a ieșit din zona de confort a filmelor de acțiune pentru a oferi publicului o comedie pură ce reușește să stârnească râsete prin absurdul situațiilor veridic prezentate. Filmul se concentrează pe un subiect prea puțin explorat în zona cinematografică și despre care se discută prea rar în viața de zi cu zi, în ciuda faptului că un număr mare de oameni se confruntă cu problema respectivă. Mă refer, desigur, la chelie.
Personajul principal care este și narator introduce spectatorii în poveste printr-un monolog la persoana I. Deși are în jur de treizeci de ani, Zacharie (Kev Adams) începe să își piardă părul. Subtil la început. Doar prietena lui, Romy (Clara Joly), observă și se desparte de el din acest motiv chiar atunci când el decide să o ceară în căsătorie. Ea își dorește pe cineva cu „o coamă de leu”, iar iubitul ei pur și simplu nu mai îndeplinește aceste criterii. La scurt timp, protagonistul ajunge și șomer, fiind concediat din cauza unui incident ce a implicat o capră și o baie publică dintr-un tren – dar vă asigur că nu este ceea ce pare. De aici începe călătoria de regăsire a lui Zac. Doar când nu mai ai nimic poți ajunge în sfârșit să te descoperi. Un nou job, o nouă fată – pe nume Lison (Faustine Koziel) – și prietenia cu un membru de familie suferind de aceeați chelie prematură îl vor ajuta să își contureze adevărata identitate.
Un triunghi amoros, un unchi trăznit (Michaël Youn) și un protagonist destul de disperat pentru a încerca să scape de condiția lui nefastă prin orice mijloace. Ce îți poți dori mai mult într-un scenariu de comedie? De la meșe, peruci sau implanturi până la grupuri de sprijin, injecții cu hormoni și pastile indiene, creativitatea scenariștilor Nicolas Cuche și Antonin Fourlon este de admirat, întrucât fiecare încercare deznădăjduită de vindecare pare complet plauzibilă, mai ales când doar înrăutățește și mai mult lucrurile. Muzica diversă accentuează cu mult umor atmosfera exasperată, cu ritmuri scoțiene și melodii rock cu referințe biblice în versuri inserate în mod justificat, nu doar de dragul comicului.
Chiar dacă este prezentat publicului într-un ambalaj lejer, ușor de digerat, Cu chelie e șmecherie propune teme profunde de reflecție precum anxietatea unei schimbări asupra căreia nu avem niciun control, importanța sincerității și a vulnerabilității în detrimentul înfățișării și puterea de a avea o busolă morală și curajul de a face adevărul auzit cu riscul de a suferi pierderi materiale sau personale.
Totuși, cel mai relevant mesaj al filmului rămâne acela de a învăța să ne acceptăm așa cum suntem. Dacă unchiul Joseph a pierdut ani din viață încercând să recapete ceva ce nu va mai avea niciodată, Zac, inspirat de Lison, face alegerea potrivită și își îmbrățișează chelia înainte să îi mai fure resurse prețioase financiare și temporale. Pentru că, în definitiv, cine ne iubește, ne iubește așa cum suntem și nu trebuie să schimbăm nimic ca să fim pe placul persoanei potrivite.
