Într-unul din cele mai savurate discursuri ale sale de pe scena Globurilor de Aur, Ricky Gervais le-a spus starurilor din sală că trăiesc în lumea lor exclusivistă şi nu au nicio conexiune cu lumea „reală”. „Să nu vă prind cu discursuri politice! Înşfăcaţi-vă Globul şi valea de-aici”, a spus Gervais. Şi totuşi, Hollywood-ul insistă, cocoţat pe francizele sale de miliarde de dolari, să dea lecţii de viaţă şi moralitate. După ce săptămâna trecută Wicked: For Good ne împlânta cu barosul în cap mesajul său antidiscriminare, săptămâna aceasta Zootropolis 2 insistă cu acelaşi mesaj, alături de unul antilăcomie.
La nouă ani după lansarea primului film, povestea este reluată cam în acelaşi loc. Acum iepuroaica Judy Hopps (Ginnifer Goodwin) şi vulpoiul Nick Wilde (Jason Bateman) sunt poliţişti în toată puterea cuvântului, chiar dacă desconsideraţi atât de impozanţii lor colegi hipopotami sau porci mistreţi, cât şi de şeful secţiei de poliţie, Bogo (Idris Elba). Într-una din misiunile lor, cei doi protagonişti realizează că istoria Zootropolisului ar putea fi alta decât au învăţat la şcoală, iar Judy insistă cu exces de zel să facă dreptate, chiar dacă asta îl excedează curând pe Nick.
În ciuda locurilor comune preluate din comediile cu poliţişti şi filmele cu gangsteri, continuarea reuşeşte să-i satisfacă atât pe spectatorii adulţi, cât şi pe cei mai mici, pentru că la fiecare obstacol previzibil din investigaţia eroilor scenariul serveşte câte o scenă amuzantă (leneşul vitezoman Flash e cel mai tare) sau o situaţie inedită legată de contrastul dintre dimensiunea unor animale şi reacţiile lor (un elefant îngrozit de un şoricel). Totul într-o animaţie extrem de bine lucrată, cu detalii realizate minuţios ce i-ar putea îndemna pe unii spectatori să se întoarcă pentru a vedea mai mult la a doua vizionare.
În ce priveşte interpretările, impresionează Ke Huy Quan, actorul recompensat cu Oscar pentru Everything Everywhere All at Once, în rolul lui Gary, un şarpe obsedat ca Zootropolis să afle adevărul despre dispariţia reptilelor din oraş. Cu voce perfect adaptată anatomiei personajului (limba pare să i se înţepenească încontinuu în colţi) şi inflexiuni ale vocii ce amintesc de cea a lui Wallace Shawn, cel mai recent văzut în rolul medicului John Sturgis din serialul Young Sheldon, Quan distrage atenţia de la vocile mai recognoscibile (David Strathairn, Danny Trejo, Shakira) din film.
Ce surprinde la Zootropolis 2 este insistenţa scenariului de a omagia alte producţii Disney. Este preluată scena tigăii din Rapunzel, dar sunt omagiate şi animaţiile Dumbo, Ratatouille şi Doamna şi vagabondul, printre altele. Cu siguranţă fanii acestor animaţii vor aprecia să descopere suita de „ouă de Paşti”, dar există şi un impediment aici: omagiile, melodiile lipsite de personalitate şi situaţiile familiare îţi dau senzaţia neplăcută că Zootropolis 2 este cumva reciclat şi… fumat.
În sfârşit, este supărător că studiourile de la Hollywood insistă să vorbească despre generozitate, când ştim foarte bine ce le animă. Cum să nu fie lăcomie când un muzical de două ore este ecranizat în două filme cu o durată totală de cinci ore? Cum să nu fie lăcomie când aceste producţii au fost realizate 2D, dar în cinematografe sunt lansate în format 3D după o conversie leneşă, doar pentru că biletul e mai scump, iar spectatorul mai trebuie şi să cumpere acei ochelari care ajung în marea de plastic care ne îneacă? Măcar Zootropolis 2 a fost realizat de la început în 3D şi, fără ca realizatorii să facă personaje şi obiecte să „iasă” din ecran, filmul oferă o separare a planurilor vizibilă şi aspectuoasă.
